Retrospectiva ultimei acestei săptămâni, pe scurt, sună cam așa:
🚩Luni:
🔸Ședință de grup parlamentar pentru dezbaterea proiectelor de lege aflate pe ordinea de zi;
🔹Întâlnire cu Ioana Mihăilă, Ministra Sănătății și Adrian Gheorghe, Președintele CNAS. Subiectul discuției a foat investițiile prin PNRR. Cu Adrian Gheorghe, am discutat despre unul dintre proiectele de suflet la care lucrez, și anume decontarea de la bugetul de stat a procedurilor de fertilizare in vitro.
🔸Ședință de plen a Camerei Deputaților. Printre proiectele votate au fost ratificarea tratatului inițiat în 2008 care vizează un acord economic dintre România și Ucraina pe tehnica militară, proiectul de lege care le dă românilor posibilitatea să-și cumpere până la șase ani din vechime pentru pensie cu o prelungire a termenului până în 2023, proiectul pentru modificarea Codului de Procedură Penală. Tot luni, am votat împotriva proiectului PSD privind dialogul social. Sunt pro dialog social și o relație corectă angajat-angajator, dar proiectul depus de PSD conținea 32 de noi propuneri păguboase pentru angajatori și favorabile doar sindicatelor.
🚩Marți:
🔸Ședința închisă a Camerei Deputaților pentru dezbaterea contestației depuse de deputatul AUR, Dan Tănasa, la sancțiunea primită pentru cuvinte și expresii injurioase adresate colegilor parlamentari USR PLUS. Am votat pentru respingerea contestației pentru că nu aprob un astfel de comportament.
🔹Am votat pentru numirea lui Liviu Popescu ca președinte interimar la conducerea RRA. Liviu Popescu îl va înlocui pe Georgică Severin care a fost implicat în numeroase scandaluri de la instalarea sa în funcție, în toamna lui 2017. Nu am votat pentru numirea Ramonei Săseanu la TVR.
🚩Miercuri:
🔸Ședință de plen reunit.
🔹Am contrasemnat câteva proiecte importante depuse de colegi parlamentari USR PLUS: facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități pe plaje, revocarea decorațiilor militare pentru persoanele declarate colaboratori ai Securității, proiectul de modificare a L 241/2005 privin prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, proiectul privind plata taxelor online, proiectul privind finanțarea școlilor speciale private.
Tot miercuri, a fost difuzat în premieră, reportajul Digi24, despre inițiativa legislativă pe care am depus-o, de eliminarea a indemnizațiilor membrilor ATOP. Reportajul îl puteți vedea aici:
🚩Joi și Vineri – Audiențe online și ședință de lucru cu echipa cabinetului parlamentar pe tema noilor proiecte aflate în lucru.
Comments