Vinovații de serviciu, nu și de 1 iunie!
Discursul învinovățirilor oarbe a devenit, întocmai la 1 iunie, politică de partid pentru unii. Nu merge așa.
Sute de mii de copii ai României trăiesc la limita sărăciei extreme. Viitorul copiilor țării este adesea periclitat de forme variate de izolare, discriminare sau chiar violență. Le spunem că ei sunt prezentul, nu numai viitorul, dar îi folosim pe post de lozinci. Este inadmisibil.
Să soliciți ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse să-și dea demisia de 1 iunie este nimic altceva decât un act de slăbiciune politică. Nu ținem cont de competență sau incompetență. Ținem cont de un singur aspect: în ziua în care, prin gesturile noastre de iubire față de ei și zâmbetele lor inocente ar trebui să îi învățăm să mute munții, noi preferăm să mai umplem, inutil, straița electorală.
Dacă ne preocupă viitorul copiilor noștri, de ce nu contribuim, constructiv, la politicile menite să le dea aripi? Degeaba venim către electorat cu idei nerealiste, degeaba le spunem că le scoatem copiii din sărăcie dacă noi trăim în lumi paralele acestora. Dacă nu alegem să îi cunoaștem fără fotografi după noi. Dacă nu le dăm o voce mai presus de orice.
Înțeleg că se poate mai mult și mai bine. Păi și-atunci, în loc să arunci cu noroi în minister, de ce nu vii cu soluții? Ce te costă să mergi la minister și să-ți pui resursele, competențele la dispoziție, dacă ele există? Te temi că-și asumă altcineva meritul? Așa, și?! Politica nu e mai presus de acel sentiment de împlinire în urma unui demers de binefacere. Sunt incomparabile.
Dacă ne putem învăța copiii ceva valoros, acel lucru e să pună umărul la o lume mai bună, nu să împartă ei dreptatea în lume.
De Ziua Copilului, ar fi trebuit să îi spunem fiecărui copil că poate să devină și el ministru, nu să îi cerem celui existent să abdice. România copiilor nu tolerează nici ură, nici vinovați de serviciu și nici victimizare.
România copiilor este despre îmbrățișarea de azi, munca de imediat după și iubirea de pretutindeni. Dacă nici asta nu înțelegem, atunci să folosim noțiunea de demisie cum credem fiecare, dar mai bine să n-o aruncăm în orizontul copiilor.
