top of page

Reintroducerea medicamentelor esențiale în legislație

Am promis, în programul de guvernare, reintroducerea medicamentelor esențiale în legislație și ne ținem de cuvânt.


Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, a semnat ordinul prin care se va asigura disponibilitatea pe piața din România a unor medicamente esențiale care se adresează unor boli cronice grave (leucemie, epilepsie, insuficiență renală cronică, Parkinson etc.), precum și eliberate în cadrul unor programe naționale de sănătate ca afecțiunile oncologice, tuberculoza, HIV/SIDA, transplant, diabet zaharat.


În plus, noile reglementări vor permite:

  1. selectarea produselor medicamentoase care sunt compensate 100% astfel încât să fie evitat un potențial impact asupra coplății pacientului;

  2. asigurarea necesarului de heparine fracționate, utilizate inclusiv în tratamentul pacienților COVID, prin stabilirea unor alte condiții pentru prețul acestor produse.


„Pentru medicamentele pentru care există autorizație de punere pe piață în România, pericolul de retragere din țară se diminuează considerabil și, totodată, piața din România devine atractivă pentru medicamentele esențiale care nu au autorizație de punere pe piață în acest moment, scopul fiind de a asigura stocuri adecvate și continue de medicamente în farmacii și spitale”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Lista medicamentelor esențiale urmează să fie aprobată prin ordin al ministrului Sănătății în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestor modificări. Continuăm

4 afișări0 comentarii
bottom of page